Psihoterapia cognitiv- comportamentală are la bază explicarea relației dintre gânduri, emoții și reacții comportamentale. Felul în care gândim/interpretăm o situație influențează în mod direct felul în care ne simțim și ne comportăm. De exemplu, dacă ne gândim că spațiile deschise sunt periculoase, ne vom simți speriați, putem avea atac de panică și vom evita să mergem în astfel de locuri. În momentul în care restructurăm acea convingere dezadaptativă și înțelegem de ce mintea o consideră periculoasă, putem să renunțăm la ea, dezvoltând interpretări alternative și astfel simțindu-ne în siguranță în locurile pe care le evităm.
Scopul psihoterapiei cognitiv-comportamentale este să ajute la modificarea modelelor disfuncționale/dezadaptative de gândire și comportament, care stau la baza problemelor cotidiene. În realitate, ne afectează interpretarea pe care o dăm evenimentelor și nu evenimentele în sine.
Sistemul de convingeri implică ce credem despre noi înșine, despre viață și despre ceilalți. El se formează prin influența moștenirii genetice și a mediului. Contribuția mediului este dată de felul în care am înțeles lumea prin “ochii” familiei și ulterior a contextului social în care ne-am dezvoltat. Gândurile, comportamentele, emoțiile familiei și aparținătorilor noștri, constituie baza de interpretare a realității și generează așteptările legate de propria viață, definind ce e “bine/rău” și cum “trebuie” să ne purtăm ca să fim acceptați în societate.
De cele mai multe ori în viața de adult, aceste așteptări nu se mai potrivesc, pentru că ele corespund unei perioade infantile. Consecința acestei nepotriviri creează teamă, îngrijorare, neconcordanțe în imaginea de sine, oboseală, etc.
Care este demersul terapeutic?
Este important să ne provocăm sistemul de convingeri, pentru că el tinde să devină rigid și limitativ. De exemplu, dacă în copilărie greșelile erau taxate dur, putem crește cu gândul că este inacceptabil să greșim, vom fi într-o stare permanentă de hipervigilență, evitând anumite lucruri din teama de a nu greși sau judecându-ne aspru când ceva nu ne iese.
Un alt aspect foarte important este influența gândurilor automate. Acestea sunt gânduri care apar fără voia noastră pe “ecranul minții”, ca un mod predefinit de funcționare. Se formează în copilărie și tind să fie relativ fixe, rigide, de aceea este important să explorăm această perioadă. Uneori sunt conștiente, alteori nu, iar primul pas în elaborarea alternativelor este identificarea lor. Ele apar de multe ori sub forma explicației “așa sunt eu”.
Devenind conștienți de felul în care ne afectează mintea, dispoziția și comportamentul, aceste cercuri vicioase și nerealiste sunt întrerupte, lăsând loc unor modele sănătoase de gândire și comportament. De exemplu, dacă o persoană a fost învățată că nu este în regulă să-i dezamăgească pe cei din jur, poate dezvolta sentimente puternice de culpabilitate și inadecvare atunci când nu poate face asta. Tendința va fi de atenție excesivă către nevoile celorlalți, neglijându-se pe sine. În urma psihoterapiei, se construiesc alternative, prin care persoana se eliberează de presiunea acestui gând nerealist și își dă voie să fie atentă la propriile nevoi.
Căror probleme este recomandată psihoterapia cognitiv-comportamentală?
Psihoterapia cognitiv-comportamentală se adresează unei palete largi de tulburări:
– Anxietate și atac de panică
– Depresie
– Fobie/frică
– Adicții
– Tulburări alimentare
– Gestionarea furiei
– Tulburări ale dispoziției
– Tulburare obsesiv-compulsivă
– Probleme de relaționare și de ordin sexual
– Insomnie
– Tulburări de concentrare
– Sindromul oboselii cronice
– Probleme generale de sănătate
Autor: Isabela Stanciu – Psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, hipnoterapie și terapie Ericksoniană